CAFÉ BLANCHE

Crezând că vindecarea cea mai rapidă de melancolie
erau aceste suprafeţe strălucitoare şi deschise
şi am mers până la memorabilele ruine
şi am văzut statuia de bazalt
ce întruchipa pe Antonio.

Grecia era martorul, sub această excesivă
şi virulentă lumină, asupra faptului că exteriorul
îşi are propria existeţă.

Etica şi frumuseţea
erau una şi aceeaşi.

Sculptând corpul însemna
să sculptezi sufletul.

Vindecând ura de sine
însemna că vindeci singurătatea.

Întors acasă, eliberat deja de trecut,
cu aceleaşi cămăşi în culori
ţipătoare,
cu pantalonii tăi cei negri ponosiţi,
cu pantofii tăi ascuţiţi
havanezi,
cu pieptul gol etalând lanţul
de aur masiv, şi cele cinci medalioane
intrai în Blanche şi petreceai nopţile
bând cubatas şi arzând foi de tutun.

Toate şi toţi erau ai tăi.

Te îndrăgosteai, desigur.

Iubeai atât de mult riturile cărnii,
limbajul său şi cuvintele sale
încât nici acum, când scrii,
nu simţi vreun interes
pentru „actul final”

Prezentare şi traducere de Elena Liliana Popescu